Vă mai amintiţi? Mai ştiţi ce minunat era pe vremea noastră? Stăteam afară in faţa blocului, cu umbra unuia dintre părinţi la geamul de la bucătărie. Stăteam afară cu ora – adică la ora D trebuia sa fim pe uşă! Mereu mă certam, supăram pe tata că nu ne mai lăsa încă 5 minute, ca să nu mai spun că aveam prieteni la bloc pe care nici intunericul nu-i băga in casă! Muream de ciudă!!!! 😡 Păi cum aşa? eu eram şi printre copii silitori la şcoală, le mai făceam si temele – cică ii ajutam ca intre vecini – si tot nu meritam să stau mai mult afară, măcar pe casa scării!! 😡 NUUUUUU, eu eram in casă la oră fixă – era crimă cînd depăşeam 5 min! 😕 Întrebam toţi oamenii de pe stradă cât era ceasul! ca să am pe cine întreba, trebuia să direcţionez tot grupul de copii către faţa blocului sau către laterala care dădea în bulevard, altfel riscam să nu găsesc pe cineva cu ceas! Cân incercam să îl vrăjesc pe taica-meu că nu am pe cine întreba, şi-a gasit repede o altă soluţie – când se aprindea primul bec pe stradă, urcam în casă! Din cauza interpretării in modul meu unic mi-am cam luat-o! Aşa că am revenit la ceas! Chiar dacă ştiam că termenul limită este acelaşi şi de neschimbat, mereu întrebam inainte de a ieşi pe uşă, până când puteam sta la joacă! După ce am primit şi un ceas în dar, nu a mai fost loc de scuze!

Voi aţi avut parte de mai multa libertate?