Dupa ce am terminat de curatat vitrine, geamuri, farfurii, covoare, am intrat si in cosmetice. Nu sunt o femeie prea cocheta – am intotdeauna un mascara (rimel), fard, dermatograf si ruj.
Dar acum 3 ani mi-am facut de cap: mi-am cumparat vreo 2 mascara, vreo 3 rujuri cam apropiate de nuanta si totusi diferite, vreo 2 tipuri de demachiante, fond de ten si alte prostii inutile. Atunci mi-a placut sa imi incarc poseta cu ele. Intre timp am ramas gravida si nu am mai folosit prea mult toate cele de mai sus. Dupa ce am nascut, nu am mai pus deloc mana pe ele pentru ca trebuia sa fiu mereu curata in preajma bebelusului, sa imi simta mirosul natural, sa poata sa se cuibareasca la sanul meu fara sa ii las vreo pata de fond de ten sau ruj pe hainute. Asa ca…m-am trezit ca au trecut 3 ani de cand le-am cumparat si ca deja au expirat! Usor, usor, le-am luat si le-am aruncat pe rand in cosul de gunoi! De data asta mi-am luat numai strictul necesar: crema antirid, demachiant pentru ochi, crema de maini. Pe astea sigur le voi folosi pe langa nelipsitele 4 obiecte cosmetice, care sunt un MUST HAVE: 1 ruj, 1 mascara, 1 fard si 1 dermatograf! Restul sunt fite!